Klaus Iohannis se va întâlni cu președintele Joe BIDEN, în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii / Precizările Casei Albe

Klaus Iohannis se va întâlni cu președintele Joe BIDEN, în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii / Precizările Casei Albe
Publicat: 06/05/2024, 21:00
Actualizat: 07/05/2024, 13:09

Președintele României, Klaus Iohannis, va merge într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 7-8 mai, unde se va întâlni cu omologul său Joe Biden la Washington. 

UPDATE

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, întâlnirea dintre preşedintele SUA şi Klaus Iohannis va marca 20 de ani de la intrarea României în Alianţa Nord-Altantică NATO, ocazie cu care Biden îi va mulţumi preşedintelui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România şi va recunoaşte multiplele contribuţii pe care România, „un aliat necondiţionat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”.

Cei doi lideri vor sublinia sprijinul lor constant pentru Ucraina, care continuă să se apere de agresiunea Rusiei. Ei vor trece în revistă, de asemenea, domeniile în care România şi Statele Unite colaborează, între care energie, cooperare economică şi valorile democratice comune, a declarat secretarul de presă Karine Jean-Pierre, reprezentantul Casei Albe.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Președintele Klaus Iohannis se va afla, în perioada 7-8 mai, la Washington, SUA, unde va purta un dialog cu președintele Joe Biden. Șeful de stat român va fi primit marți, 7 mai, la Casa Albă de către Biden. Delegația oficială, care îl va însoți pe Klaus Iohannis la Washington, va fi formată din ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Cei doi șefi de stat vor discuta pe tema conflictului din Ucraina și a consolidării securității în spațiul euroatlantic.

„Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele României va fi primit marți, 7 mai, la Casa Albă de către Președintele SUA, Joseph R. Biden, Jr.

Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.

Vizita Președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice.

Din delegația oficială care îl va însoți pe Președintele României la Washington, D.C., vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.”, se arată în comunicatul oficial.

Unul dintre cele mai importante momente, în cadrul vizitei de lucru a președintelui Klaus Iohannis, este cel al decernării premiului Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

„Totodată, miercuri, 8 mai 2024, Președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu Președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european.

Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.”

Agenda președintelui Klaus Iohannis, în cadrul vizitei de lucru la Washington

În prima zi, din cadrul vizitei de lucru a președintelui Klaus Iohannis la Washington, va fi primit de președintele SUA, Joseph R. Biden, Jr, în data de 7 mai, ora 11:30 ora locală, sau 18:30 ora României.

Pe 8 mai, Klaus Iohannis va participa la ceremonia de decernare a Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership, la ora 19:00, ora locală, sau ora 2:00, după fusul orar al României.

În programul președintelui Klaus Iohannis, figurează o întâlnire cu Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson ce va avea loc pe 9 mai, la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii, 11:30, ora locală, sau 18:30 ora României. 
Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu